„Sectorul energetic m-a fascinat prin importanța globală pe care o are în modelarea scenariilor politice, precum și prin impactul direct asupra vieții cotidiene”, spune Belén Pastor, Operations Manager la MET Spania. Ea adaugă că „această creșterea impresionantă” în rândul femeilor din energie a jucat, de asemenea, un rol crucial în alegerea acestui sector.
Ana-Maria Manole, Executive Board and Board of Directors Secretary la MET Holding, are o legătură personală cu energia - ambii săi părinți lucrând pentru o companie din domeniu. "Îmi amintesc că mergeam la biroul lor și vedeam acele scheme uriașe cu rețele energetice sau auzeam oamenii vorbind despre problemele de facturare", își amintește ea. Inițial, Ana-Maria a urmat o carieră în domeniul ingineriei, dar traiectoria ei s-a schimbat atunci când i s-a oferit oportunitatea de a se alătura unei multinaționale din domeniul energiei, imediat după facultate.
Cine a spus că industria energetică este doar pentru bărbați? "Întotdeauna am fost atrasă de sectorul energetic, în special de combustibilii fosili, în mare parte datorită pregătirii profesionale în domeniul ingineriei chimice. Oportunitatea de a îmbina cunoștințele despre chimie cu complexitatea piețelor de gaze naturale a fost extrem de interesantă", explică Sara Sousa, Gas Logistic Specialist at MET International.
Ioana Paula Sava, Head of Staff la MET România, a făcut trecerea la sectorul energetic de la FMCG (bunuri de larg consum), fiind în căutarea unui domeniu nou, interesant, care să se potrivească cu dorința de a învăța și de a se dezvolta continuu. "După 10 ani, sunt convinsă că sectorul energetic a fost alegerea potrivită".
Niciuna dintre cele patru colege nu regretă că a ales piața europeană de energie ca "loc de muncă", chiar dacă nu a fost un drum lipsit de obstacole. Când Sara Sousa s-a alăturat MET International, a primit pe neașteptate misiunea de a gestiona partea logistică pe mai mult de 20 de piețe diferite. Astfel, procesul de adaptare la reglementări și elemente de infrastructură diferite din fiecare piață a presupus o etapă de învățare intensă. "Cu toate acestea, elementul care a făcut ca experiența extrem de interesantă a fost complexitatea", spune Sara.
Pentru Belén Pastor, o experiență de neuitat a fost să asiste la descărcarea unei încărcături de GNL la un terminal de gaz natural lichefiat, o activitate care ilustrează perfect complexitatea lanțului de aprovizionare cu gaze naturale. "Cea mai mare provocare a fost să ne adaptăm schimbărilor dinamice prezente pe piețele de gaze naturale. Adaptarea strategiei, ca răspuns la fluctuațiile din piață, a fost o provocare constantă, dar a asigurat, de asemenea, o creștere continuă și succes."
Cele mai mari provocări pentru Ioana Paula Sava au fost cele două fuziuni prin care a trecut MET România, fiind responsabilă de gestionarea fuziunii dintre portofoliile de clienți la nivel de aplicații IT. Ana-Maria Manole iși amintește perioada petrecută la MET Italia. "Eram o echipă mică atunci când m-am alăturat companiei, în jur de douăzeci de persoane, încercând să concurăm cu companii mult mai mari. Ritmul în care evolua businessul era uneori de-a dreptul amețitor, dar tocmai în acele momente pline de intensitate echipa noastră a reușit să se dezvolte."
Cele patru femei din MET sunt de acord că, în ciuda obstacolelor și a situațiilor dificile, munca lor le aduce satisfacție tocmai datorită contribuției pe care o au în rezolvarea diferitelor probleme. "În rolul meu, îi ajut pe colegii de la MET care se confruntă cu provocările de pe piețele de energie. Principalul meu obiectiv este să le înțeleg dificultățile și să îi sprijin cât de mult pot pentru a le ușura și eficientiza munca", conchide Ana-Maria.
"În prezent, sunt implicată în digitalizarea MET Group, cu un obiectiv cheie de automatizare a proceselor. Acest lucru nu numai că va spori eficiența, ci ne va permite să dedicăm mai mult timp pentru analize aprofundate și decision-making", subliniază Belén. În activitatea zilnică a Sarei, înțelegerea reglementărilor din piață s-a dovedit a fi o contribuție definitorie și în ceea ce privește gestionarea strategică a operațiunilor logistice.
Ca Head of Staff, Ioana are ambiții clare: "Încerc să îndrum echipa, să facilitez comunicarea și să unesc oamenii din întreaga echipă pentru a merge înainte."